Părintele Mitropolit la Catedrala Mitropolitană: „Cunoașterea lui Dumnezeu este ținta pe care trebuie să o urmărim”

Arhiepiscopia Iașilor Mai 31, 2020   Autor: Flavius Popa

Credincioșii ieșeni au participat și s-au rugat în ultima zi de primăvară din acest an la Sfânta Liturghie săvârșită de Părintele Mitropolit Teofan, în condițiile speciale impuse de actuala criză medicală. Răspunsurile liturgice au fost oferite de cântăreții catedralei din Iași.

După citirea Sfintei Evanghelii, IPS Teofan le-a vorbit celor prezenți despre nevoia de a-L cunoaște pe Dumnezeu: ”Cunoașterea adevărului a venit prin Iisus Hristos, Dumnezeu adevărat și Om adevărat, despre care Sfinții Părinți de la Sinodul I Ecumenic ne spun că este Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, că este lumină din lumină, Dumnezeu întrupat din Duhul Sfânt și din Sfânta Fecioară Maria, care s-a răstignit pentru noi, a murit și a înviat. Pentru cunoașterea lui Dumnezeu, apostolii au mers până la marginea Pământului, pustnicii s-au rugat în sihăstrii, mucenicii și-au vărsat sângele, sinoadele s-au întâlnit, teologii au scris, părinții din vechime au mărturisit și mărturisesc, pentru că, în cele din urmă, cunoașterea lui Dumnezeu, cunoașterea relației celei adevărate constituie platforma care ne ridică spre înălțimea Împărăției Cerurilor. Cunoașterea lui Dumnezeu este ținta pe care trebuie să o urmărim în tot locul și în tot timpul. […] Să-L rugăm pe Dumnezeu să dobândim viața cea veșnică prin cunoașterea Lui ca Dumnezeu Adevărat, cunoașterea trimisului Său, Iisus Hristos, Dumnezeu Adevărat din Dumnezeu Adevărat, cunoașterea Sfântului Duh care din Tatăl purcede, pe care îl rugăm să coboare peste noi și peste lume la fiecare Sfântă și Dumnezeiască Liturghie, la fiecare clipă de rugăciune, de liniște, de smerenie și de cunoaștere adevărată”.

Biserica a rânduit ca Duminica a VII-a după Paști să fie dedicată Sinodului I Ecumenic, care a avut loc la Niceea în anul 325. Primul Sinod Ecumenic a abordat problema arianismului, a stabilit prima formă a Crezului și a fost convocat de împăratul Constantin cel Mare.

Mai multe fotografii, aici: (Foto) Sfânta Liturghie la Catedrala mitropolitană din Iași în Duminica a 7-a după Paști.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri