Fragmente din moaştele a trei sfinţi cu numele „Nicodim”, la Mănăstirea Hadâmbu

Arhiepiscopia Iașilor Martie 1, 2021   Autor: Constantin Ciofu

Prin dragostea Înaltpreasfințitul Părinte Naum, Mitropolit de Ruse (Patriarhia Bulgariei), aşezarea monahală din Dealul Mare a primit câte un fragment din moaştele Sfântului Nicodim Prescurarul, Sfântului Nicodim Aghioritul şi Sfântului Nicodim al Serbiei. Aceste odoare au ajuns în aşezarea monahală ocrotită de Maica Domnului prin grija părintelui Gabriel Gherasă de la Parohia Elizavetovca, Arhiepiscopia Chişinăului. În cuvântul adresat cu acest prilej, părintele Gabriel Gherasă a făcut referire la vieţile celor trei sfinţi care se adaugă în patrimoniul Mănăstirii Hadâmbu. La rândul său, arhimandritul Nicodim Gheorghiţă, stareţul Mănăstirii Hadâmbu, şi-a exprimat bucuria pentru acest mare dar, menţionând că sfintele moaşte vor fi aşezate în dreptul proscomidiarului din Sfântul Altar. Amintim că aşezământul monastic din Dealul Mare adăposteşte fragmente din moaştele mai multor sfinţi ai Bisericii Ortodoxe. Printre aceştia se numără Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ, Sfânta Fericita Agafia, Sfântul Mucenic Alexandru Romanul, Sfântul Ierarh Luca al Crimeii, Sfântul Ierarh Filaret de Cernigov, Sfânta Maria Magdalena, Sfinţii Prunci ucişi de Irod, Sfântul Gavriil Athonitul, Sfânta Împărăteasă Elena, Sfântul Teodor Stratilat, Sfântul Teodor Tiron, Sfântul Pantelimon şi Sfântul Mucenic Victor.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri