Sfantul Ioan Scararul sau Climacus s-a nascut in jurul anului 570 si a decedat in anul 649. Intra in viata monahala la varsta de 16 ani. Este primit la Manastirea Sinai, unde este luat ca ucenic de staretul Martiriu. Dupa moartea parintelui sau duhovnicesc, Ioan Scararul se retrage intr-o pestera de la poalele muntelui Sinai, unde petrece timp de 40 de ani in rugaciune, post si meditatie. In anul 639 este chemat la manastire pentru a fi numit staret. Primeste sa devina staret pentru putin timp. Lasa aceasta slujire episcopului Gheorghe, fratele sau, si se retrage in vechea sa pestera, unde petrece in rugaciune pana la sfarsitul vietii sale.
Sfantul Ioan Scararul mai este cunoscut sub numele de Ioan Sinaitul, datorita faptului ca a fost egumen la Manastirea Sinai. Insa, pentru eruditia si cultura sa, este numit si Ioan Scolasticul. Numele de "Scararul" sau Climacus, vine de la principala sa opera, intitulata Scara Paradisului.
Sfantul Ioan Scararul scrie lucrarea “Scara Paradisului”, la indemnul prietenului sau Ioan, egumen al manastirii Raithu. Profesorul Remus Rus sustine ca "Scara”"este un indrumar, un ghid sau pedagog al cautatorului sau traitorului mistic. Ea arata sufletului calea spre cer. Acest urcus al sufletului spre cer, este descris, in functie de viziunea scarii lui lacov din cartea Facerii (28, 12). Cele 30 de capitole, care amintesc si de cei 30 de ani ai Mantuitorului, sunt o serie de 30 de cuvantari sau capitole, intelese nu atat ca trepte, cat mai ales ca momente pe care monahul trebuie sa le traiasca nemijlocit, ca masuri si cai de purificare si inaintare, ca popasuri de rugaciune si meditatie, in urcusul lui duhovnicesc.
Primele trei capitole reprezinta o introducere generala asupra vietii monahale, care este considerata ca fiind necesara pentru Biserica si aceasta nu doar ca simplu apostolat, ci mai ales ca exemplu pe care monahii il pot da Bisericii, prin "viata lor ingereasca". Capitolele urmatoare, 23 la numar, formeaza fondul lucrarii si trateaza despre virtuti si pacate, insiruite intr-o coerenta naturala. Ultimele patru capitole au un continut teologico-mistic si se ocupa de isihie, linistea sfanta, rugaciunea personala, nepatimirea sau eliberarea de patimi, dezvoltarea celor trei virtuti teologice: credinta, nadejdea si dragostea, dar mai ales a dragostei.
Sfantul Ioan Scararul reprezinta icoana infranarii si a ascezei. El si-a luat crucea sa pentru a urma Evangheliei in toata rigoarea, retragandu-se din lume pentru a-si stapani placerile trupului si a se inalta spre Dumnezeu prin rugaciune: "Departatu-te-ai de desfatarea lumeasca, cuvioase, ca de ceva vatamator si, vestejindu-ti trupul cu mancarea, ai innoit taria sufleteasca si ai castigat marire cereasca, vrednicule de lauda. Pentru aceasta nu inceta rugandu-te pentru noi, Ioane."
Luptand "dupa legile" ascezei, el si-a mistuit placerile si patimile dobandind curatia si odihna fara de sfarsit a nepatimirii. Prin puterea Duhului Sfant s-a facut stapan peste trupul sau si a inecat pe demoni in lacrimile sale, ajungand pe aripile rugaciunii, pana la lumina duhovniceasca a contemplatiei, ca apoi "sa lumineze lumea" prin invatatura sa si sa-si "hraneasca" ucenicii cu "roadele infranarii".
Sf. Ioan Scărarul ne învaţă cum să ne desăvârşim urcând o „scară“ a virtuţilor care ne va duce la mantuirea sufletului :
„Suiţi-vă, fraţilor, suiţi-vă, punând suişuri în inimile voastre şi luând aminte la proorocul care zice: «Veniţi să ne suim în muntele Domnului, în casa Dumnezeului nostru, care ne face picioarele noastre ca ale cerbului şi ne pune întru lucruri înalte ca să biruim întru calea lui» (cf. Isaia 2, 3). Alergaţi, rogu-vă, cu cel ce zice: «Să ne sârguim până ce vom ajunge toţi la împreunarea credinţei şi a cunoştinţei lui Dumnezeu, la starea de bărbat desăvârşit, la măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos» (Efeseni 4, 13), care a fost botezat în cel de al treizecilea an al vieţii sale văzute şi care a urcat pe cea de-a treizecea treaptă a scării celei duhovniceşti, căci Dumnezeu este iubirea"
„Sa nu te tulburi de cazi in fiecare zi, nici sa iesi din lupta. Ci stai barbateste si cu siguranta ingerul care te pazeste va pretui rabdarea ta. Rana ta este usor de tamaduit cat este inca proaspata si calda. Dar cele invechite, neîngrijite si invartosate, sunt greu de vindecat si au nevoie de multa osteneală, de fier, de brici si de focul care le insoteste pentru vindecare.“
