Glasul Domnului peste ape strigă grăind: “Veniţi de luaţi Duhul înţelepciunii, Duhul înţelegerii, Duhul temerii de Dumnezeu, a lui Hristos celui ce s-a arătat”.
Azi se sfinţeşte firea apelor şi se desparte Iordanul şi îşi întoarce curgerea apelor sale văzând pe Stăpânul botezându-se. Ca şi stropii de apă din râul Iordanului se cutremură şi inimile noastre azi la marele Praznic al Botezului Domnului când ne e dat să vedem cu ochii noştri sufleteşti smerenia până la umilinţă a Împăratului tuturor, care urmează să fie botezat în Iordan de mâna robului, ca sfinţind firea apelor, Cel fără de păcate să ne facă nouă calea la naşterea a doua prin apă şi prin Duh şi să ne întoarcă pe noi la slobozirea cea dintâi. Ce măreţie profundă de vedere cerească a trebuit să fi fost atunci pentru pământeni, când s-au deschis cerurile cu toată splendoarea lor neînchipuită de oameni şi s-a arătat Sfânta Treime în chip deplin, cea de o fiinţă şi nedespărţită; Tatăl Cel ce a grăit: “Acesta este Fiul Meu, cel iubit întru carele bine am voit;” Fiul Iisus Hristos Cel ce se boteza în apele Iordanului şi Duhul Sfânt, arătat în chip de porumbel ce stătea deasupra lui Iisus.
Praznicul de azi în vorbirea Sfinţilor Părinţi şi cărţilor bisericeşti se numeşte Epifanie, adică arătare, pentru că Sfântul Ioan Botezătorul a arătat lumii pe Iisus când Acesta a venit la el să se boteze zicând: “Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii” (Ioan 1, 29).
Puterea Sfintei Treimi, care a sfinţit apele şi le-a dat putere tămăduitoare şi înnoitoare de viaţă, ne sfinţeşte şi pe noi prin sfânta taină a Botezului, fără de care nu putem fi membri ai împărăţiei lui Dumnezeu şi în lipsa căruia nu putem trăi o viaţă duhovnicească, căci zice Domnul nostru Iisus Hristos: “Amin, Amin grăiesc ţie, de nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre întru împărăţia lui Dumnezeu. Ce este născut din trup, trup este şi ce este născut din Duhul, duh este”. Sfânta Scriptură, şi după Sfinţii Părinţi, ne arată într-un tot că scopul întrupării Mântuitorului a fost mântuirea noastră, a oamenilor.
Sfântul Maxim mărturisitorul zice: “Întrupându-se din Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria, Iisus ne-a arătat chipul unei vieţuiri de formă dumnezeiască şi dându-ne porunci sfinte şi făgăduind împărăţia cerurilor celor ce-şi vor orândui viaţa după ele, suferind pătimirea cea mântuitoare şi înviind din morţi, ne-a dăruit nădejdea învierii şi vieţii veşnice”.
Deci chipul unei vieţuiri cereşti în trup omenesc ne-a arătat nouă Iisus Hristos. Dar El nu ne-a adus numai un model îndepărtat ci “suindu-se la cer… ne-a trimis pe Duhul Sfânt ca arvună a vieţii veşnice” cum spune acelaşi sfânt.
Începutul vieţii celei după voia lui Dumnezeu şi arvunirea mântuirii se primesc în Taina Sfântului Botez, cea dintâi dintre cele şapte Taine ale Legii lui Hristos. Nu este tot una Botezul lui Iisus Hristos, a cărui pomenire o facem astăzi cu botezul celor ce veneau la Ioan sau cu Botezul pe care-l primesc astăzi credincioşii.
Botezul lui Ioan era un simbol, o pregătire în vederea primirii credinţei şi a Botezului pe care avea să-L aducă omenirii Iisus prin trimiterea Duhului Sfânt la Cincizecime. “Eu unul vă botez cu apă, El însă (adică Iisus) vă va boteza cu Duhul Sfânt” zice Ioan însuşi spre a deosebi botezul său de Botezul creştin numit şi Botez cu foc, sau Botezul cu Duhul Sfânt (Marcu, 1-8; Matei 3, 11; Fap. Ap.1, 5) pentru că a fost aşezat de drept la Pogorârea Duhului Sfânt în chipul limbilor “ca de foc”. Domnul Iisus Hristos nu s-ar fi botezat fiindcă ar fi avut nevoie de curăţire de păcate. Iisus a fost om asemenea nouă întru toate, afară de păcat (Evrei 4,15). Cei ce confundă aceste botezuri învăţând, de pildă, că botezul trebuie făcut la vârsta de 30 de ani, ca Iisus, sau când omul “e mare”, dovedesc că nu cunosc nici rostul Botezului Mântuitorului, acela de a fi arătat lumii ca fiind Mesia cel prezis de prooroci, nici valoarea Tainei Sfântului Botez al Legii celei noi, prin care credincioşii se nasc la viaţa cea întru Hristos, prin moartea trupului păcatului, cu alte cuvinte – se fac părtaşi roadelor venirii lui Iisus în lume.
Trebuie să ştim că Sfântul Botez este o Taină, una din cele şapte Sfinte Taine, întemeiată de Iisus, prin care credinciosul primeşte iertarea păcatului strămoşesc cu care ne naştem cu toţii, şi a păcatelor personale în cazul botezării adulţilor, săvârşite până la Botez.
Este Taina prin care primim înfierea (Galateni 4, 5) adică actul prin care Dumnezeu ne primeşte ca fii prin Har. Nu e deci un simplu simbol cum li se pare unora, căci simbolul, oricare ar fi, nu poate da curăţire de păcate. Este Taina primirii omului în împărăţia de har a lui Hristos.
Se cuvine să mai ştim că nu sunt mai multe botezuri, ci unul singur, “Un Domn, o credinţă şi un Botez”, cum spune hotărât Sf. Apostol Pavel (Efeseni 4, 5).
El reprezintă moartea şi Învierea Domnului, ambele unice. În botez ne facem părtaşi morţii şi Învierii lui Hristos, iar repetarea lui e o batjocură adusă morţii şi Învierii Lui.
Prin Botez Dumnezeu vine în întâmpinarea credinciosului oferindu-i harul Său.
Primirea Botezului nu este deci urmarea unui merit al omului, ci totdeauna un dar al milei şi iubirii de oameni a lui Dumnezeu, arvună a mântuirii.
Aşa dar, Botezul nostru este bun şi desăvârşit, dar numai pe măsura înaintării sufletului în fapte bune şi trăire duhovnicească îşi descoperă harul dumnezeiesc şi bunătatea lui în minte şi inimă.
Cum am putea fi noi, creştinii, indiferenţi la această taină fundamentală între tainele creştine, care este Sfânta Taină a Botezului. Ea ne şterge păcatul strămoşesc şi toate celelalte păcate şi ne dă nevinovăţia primei perechi de oameni, aşezate în rai.
Cum am putea fi noi dispreţuitori ai Sfântului Duh, pe care îl primim în fiinţa noastră şi care ne dă sănătatea trupului şi sufletului; şi cum am putea noi uita datoria mare de a respecta obligaţia primită prin taina Sfântului Botez de a duce o viaţă curată şi plăcută lui Dumnezeu, o viaţă sănătoasă şi fericită pentru noi.
Neglijarea şi izgonirea din sufletele noastre a darurilor primite prin taina Sf. Botez înseamnă dezertarea din împărăţia lui Dumnezeu, pedepsirea cu pierderea vieţii veşnice.
Aceeaşi măreţie care a înconjurat Botezul Domnului nostru Iisus Hristos ne înconjură şi botezul nostru, intrarea noastră ca membri în împărăţia lui Dumnezeu. În numele Sfintei Treimi ne botezăm şi noi şi primim darurile Duhului Sfânt.
De aceea să avem grijă ca darurile primite prin taina Sf.
Botez să înflorească în sufletele noastre tot mai frumos şi mai plăcut Domnului şi ele niciodată să nu se vestejească prin păcatele nemărturisite şi nevindecate prin căinţă şi îndreptare, sau să se întunece prin învăţături străine, greşite şi rele.
Să ne aducem aminte cu vreme şi fără vreme de făgăduinţa Domnului nostru Iisus Hristos făcută celor credincioşi: “Iată eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşit”.
Botezul Domnului este astăzi un îndemn pentru noi toţi la curăţenia gândurilor, a faptelor, a vieţii. E pildă de supunere către Dumnezeu. E cuvânt de înţelegere pentru purtare mai bună, mai înţelegătoare, mai aplicată spre desăvârşirea vieţii creştineşti. E roua darului dumnezeiesc, care face să putem creşte sănătoşi în Domnul şi puternic înarmaţi pentru a înlătura orice ispită a Satanei.
Pentru toate acestea să lăsăm azi ca apa sfinţită să ne spele de toate răutăţile de până acum. De toate pornirile rele. De toate înclinările păcătoase. Să lăsăm ca Arătarea Domnului în lume să fie făclia vieţii noastre. Mângâierea noastră. Puterea noastră. Să deprindem mintea de a gândi şi a face binele. A lucra dreptatea. A iubi adevărul. A nădăjdui mântuirea. A îmbrăţişa sfinţenia. A crede şi a lucra pentru viaţa viitoare, pe care o vom dobândi numai dovedind că am înţeles că suntem fiii lui Dumnezeu şi împlinim poruncile Lui. Aş dori ca inima noastră să fie izvor nesecat de milă şi de jertfă. Casa binecuvântată de rugăciune curată. Îndemn statornic la fapte bune. Pildă puternică de alipire către Dumnezeu. Sămânţă bună, care să rodească însutit şi faptele îndurării trupeşti şi sufleteşti. Şcoală activă a poveţelor bune, a îndemnurilor sănătoase, în duhul Evangheliei lui Hristos.
Şi atunci inima va fi pavăza credinţei noastre, coiful mântuirii noastre, şi sabia Duhului va oglindi spre ceruri întreaga noastră lucrare şi ne va arăta cu adevărat fii ai lui Dumnezeu, prin viaţa noastră.
“Să cântăm, deci, azi noi, credincioşii, mărirea facerii de bine a lui Dumnezeu cea pentru noi, că făcându-se Om pentru păcatul nostru, pentru curăţirea noastră se curăţeşte în Iordan, unul cel curat şi nestricăcios, sfinţindu-ne pe noi şi apele şi zdrobind capetele balaurilor în apă.
Deci să luăm apă cu veselie, fraţilor, că darul Duhului nevăzut se dă celor ce iau cu credinţă de la Hristos Dumnezeu şi Mântuitorul sufletelor noastre”. Amin.
