Duminica a 30-a dupa Rusalii

Viața parohiei Noiembrie 23, 2013

          „Învăţătorule bun, ce să fac ca să moştenesc viaţa cea veşnică?”

          Un tânăr bogat, cuminte, cuviincios, Îl întâmpină pe Mântuitorul cu aceste cuvinte care trebuie să stăruie în mintea şi în preocuparea fiecăruia dintre noi. El numeşte pe Mântuitorul „învăţător” şi Mântuitorul Îşi dă seama că nu ştie cine este.  Dacă este numai învăţător, îi spune Mântuitorul: „ De ce Îmi zici bun, că bun este numai Dumnezeu?” Îi spune Mântuitorul: „Ştii poruncile?” El răspunde: „Ştiu. Care porunci?”, întreabă el. Mântuitorul îi spune câteva porunci: „Să nu ucizi să nu fii desfrânat, să nu furi, să nu dai mărturie mincinoasă, cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta”. El îi răspunde: „Toate le-am păzit din tinereţile mele. Îmi mai lipseşte ceva?” . Mântuitorul îi spune: „Dacă voieşti să fii desăvârşit, vinde tot ce ai, dă săracilor, apoi  vino şi urmează-mi!”. Tânărul s-a întristat pentru că era bogat.

          Pericopa Evanghelică de astăzi ne dezvăluie nouă tuturor cum se dobândeşte mântuirea, dar şi mărirea. Ce însemnează mântuirea? Mântuirea însemnează să păzeşti poruncile şi să intri în viaţă. Orice om şi-ar dori să fie mai aproape de Dumnezeu. În viaţa aceasta noi dorim să descoperim cel mai mult, să avem o cât mai mare cuprindere. Cu cât mai mult în viaţa viitoare, este frumos, este fericit să cunoaştem cât mai mult. Pentru a intra în viaţă, avem nevoie doar să păzim poruncile. Însă, pentru a fi desăvârşiţi, trebuie să facem mai mult. A păzi doar poruncile nu însemnează a face binele cel mai mare.

          Acest om care păzea poruncile nu era desăvârşit. De ce? Pentru că el  se ferea de rău, dar nu înmulţea întru totul binele. Când înmulţeşti binele, atunci te apropii de Dumnezeu. A te opri de la rău e mai uşor decât a face binele. A te opri de la rău înseamnă  a te feri. A face binele însemnează a zidi, a însemnează a înmulţi, însemnează a jertfi. Trebuie să jertfeşti cu adevărat ca să te apropii de Dumnezeu. Nici Dumnezeu nu s-ar fi apropiat de noi fără de jertfă . Doar jertfa L-a apropiat de noi. De ce s-a apropiat prin jertfă? Pentru că fără de jertfă, nu ar fi avut motiv să se apropie de noi. Jertfa a fost a noastră şi pentru noi. A fost jertfa firii noastre. Cum să se jertfească Dumnezeu, fără firea noastră? Ar fi fost străin de noi. Tocmai de aceea, ca să ne apropiem şi noi de Dumnezeu, trebuie să jertfim, trebuie să ne ostenim, trebuie să credem şi să  mărturisim credinţa noastră în Dumnezeu.

          Sfinţii Părinţi tălmăcesc această Sfântă Evanghelie în chip strălucit. Arată că nici bogăţia, nici sărăcia nu ne pun în vrednicie sau în osândă înaintea lui Dumnezeu. Bogatul poate fi milostiv, precum Avraam, precum atâţia bogaţi de-a lungul istoriei omenirii, precum Iov. Săracii pot fi cârtitori şi săracii care sunt cârtitori nu sunt mai vrednici decât bogaţii care sunt milostivi. Fiecare om trebuie să aducă o jertfă. Săracul aduce jertfa sărăciei sale. Ce poate să aducă săracul? Aduce jertfa rugăciunii, aduce jertfa dragostei, aduce jertfa bucuriei.

          De aceea, iată, le abandonează pe toate cele vremelnice şi bogatul şi săracul şi se lipeşte de Dumnezeu. Aceasta este dorinţa lui Dumnezeu. Ne cheamă la El pentru că El are vistieria darurilor. Cine nu adună în sufletul său o vistierie de daruri, acela  nu poate să aibă apropiere către Dumnezeu. Dumnezeu seamănă aceste daruri întru noi. Aceste daruri pe care le seamănă Dumnezeu sunt din harul Său şi din bucuria Sa, din locaşurile sale. Însuşi Dumnezeu, atunci când omul este în stare de jertfă şi se dăruieşte lui Dumnezeu, Însuşi Dumnezeu coboară în inima şi în sufletul omului. Aceasta este marea binecuvântare pe care o poate primi omul de la Dumnezeu.

          De aceea, îi spune tânărului bogat: „Vinde tot ce ai şi dă săracilor şi urmează Mie!”. A plecat întristat tânărul, că nu se încumeta să vândă averea. El îşi zicea: „Eu păzesc poruncile, de ce să mai vând şi averea? Pot să ajung înaintea lui Dumnezeu şi bogat”.  Mântuitorul a oftat adânc şi a zis:  „Cât de greu vor intra bogaţii în Împărăţia cerurilor. Mai uşor trece cămila prin urechile acului, decât să intre bogatul în Împărăţia cerurilor!” Nu este vorba de urechile acului cu care gospodina coase. Urechile acului erau o portiţă mică pe care intrau oile şi nu puteau să intre caprele şi cămilele, mai ales. Cămilele nu puteau să intre. Oile păşteau adeseori cu cămilele. Poarta oilor era atât de micuţă, încât cămilele niciodată nu ar fi putut intra. Era pe măsura unei oi şi oaia trebuia să se aplece ca să intre.

          Atunci, această portiţă era numită „urechile acului”. De aceea, spune Mântuitorul spune că este mai lesne să intre cămila prin acea portiţă decât bogatul în Împărăţia cerurilor. De ce aceasta? Pentru că bogatul are grija să-şi chivernisească averea şi  nu are grijă să îşi chivernisească sufletul. Grija aceasta, adeseori,  îl tulbură, grija aceasta pentru avere îl ţine neîncetat întru agitaţie şi rugăciunea lui nu mai este vie şi curată. Omul care se leapădă de bogăţiile vremelnice, caută să placă lui Dumnezeu. Caută alte bogăţii, caută bogăţia lui Dumnezeu, caută harul lui Dumnezeu. Cât de bogat este harul lui Dumnezeu. Toată bogăţia lumii acesteia trece. Cine ar fi gândit, vreodată, că pământul care este aşa de mare nu va rodi vreodată pentru toţi oamenii? Sunt multe locuri în lume unde este secetă şi este foamete şi pământul pare că nu este de ajuns pentru a sătura pe toţi oamenii. 

          Aceasta nu pentru că pământul nu are cât trebuie pentru toţi oamenii, ci pentru că oamenii nu mai sunt cu toţii fraţi. Nu se mai iubesc, nu îşi mai împart darurile lui Dumnezeu să ia fiecare cât are nevoie şi unii adună cât nu le trebuie şi altora le lipseşte, aşa cum ne spune Sfântul Vasile cel Mare.  Dacă oamenii ar trăi în frăţietate, nici unuia nu i-ar lipsi şi nici unuia nu i-ar prisosi. Pentru că tot cel ce ar avea de prisos, ar socoti că nu e al lui ceea ce are. Ceea ce este lipsă, cu adevărat s-ar împlini prin cei ce au de prisos.

          Mântuitorul Hristos, prin Sfânta Evanghelie de astăzi, ne cheamă să înţelegem ce este bogăţia slavei lui Dumnezeu. Bogăţia  slavei lui Dumnezeu este viaţa, este darul prin care noi suntem chemaţi să Îl vedem pe Dumnezeu, să ne bucurăm de frumuseţea Lui, să ne îmbrăcăm în haina Lui, să-I simţim bunătatea Lui, să intrăm în armonia existenţei Lui şi să dăruim această bucurie unul altuia.  Aceasta este voia lui Dumnezeu.

          De aceea, Sfânta Evanghelie de astăzi ne îndeamnă şi ne spune: „Nu căutaţi numai  să intraţi pe uşa Împărăţie, căci pe uşa Împărăţiei cu milostivirea lui Dumnezeu, vor intra cei ce au păzit poruncile lui Dumnezeu. În Împărăţia lui Dumnezeu sunt locaşuri mai jos şi mai sus. Locaşurile cele de sus au o vedere către Dumnezeu care bucură şi luminează cum nu se poate spune în cuvinte. Această vedere a lui Dumnezeu este bucuria cea negrăită şi cea nemăsurată. De aceea, ne spune, astăzi, Mântuitorul Hristos: „Veniţi şi ascultaţi de Cel ce v-a chemat să vă dea odihnă sufletelor voastre!”.  Acesta este Părintele Luminilor. Nu intraţi numai intrarea în Împărăţia Lui, ci căutaţi să vă umpleţi de lumina cea neînserată. Lumina cea neînserată însemnează vistieria cea bogată de daruri de lumină, de pace, de bucurie şi de dragoste.

          " Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate celelalte se vor adăuga vouă".