Sărbătorim astăzi ziua în care Sfinţii Ioachim şi Ana vin la Templu, spre a-şi împlini făgăduinţa dată lui Dumnezeu: aceea că, de vor dobândi în dar prunc de la El, aveau, la rândul lor, să-l închine Dăruitorului. Şi iată ziua în care Sfinţii Părinţi au socotit să îşi ţină făgăduinţa.
Fericitul Ieronim spune că, aducând ei copila, singură a urcat în grabă cele cincisprezece trepte ale scării din faţa uşii, cu bucurie încredinţându-se astfel ea însăşi lui Dumnezeu. Fiindcă, deşi în vârstă de numai trei ani, dar chemarea lui Dumnezeu lucra cu putere într-însa, aşa cum, până la sfârşitul ei pământesc, avea să lucreze. Iar aceasta nu pentru că n-ar fi fost şi ea om asemenea nouă şi n-ar fi avut slăbiciuni pământeşti, ci: pentru că voia ei liberă s-a pus mereu de acord cu voia lui Dumnezeu.
Se poate spune că un copil de trei ani nu ştie ce alege. Este adevărat că un copil de trei ani nu are dimensiunea exactă a alegerii sale, el nu poate aprecia consecinţele acesteia şi, de cele mai multe ori, nici nu-i trece prin minte s-o facă. Dar, dacă un copil de trei ani nu acţioneaza în mod raţional, aceasta nu înseamnă că el nu alege: fiecare gest al său e rezultatul unei alegeri. Prunca ce este adusă astăzi la Templu de către părinţii săi ar fi putut să refuze să vină. Ar fi putut să nu urce singură scările şi chiar să se împotrivească atunci când au adus-o părinţii săi. Ar fi putut să refuze să rămână în Templu în anturajul unor oameni necunoscuţi. Însă prunca era deprinsă cu ascultarea. Şi, precum a ascultat de părinţi, mai vârtos încă avea să asculte, de-a lungul vieţii, de Dumnezeu. Toată viaţa Maicii Domnului a fost o viaţă de ascultare: de la Intrarea ei în Biserică şi până în clipa întoarcerii la Fiul şi Dumnezeul ei. De aceea a şi fost dusă de către arhiereu în Sfânta Sfintelor: insuflat de Dumnezeu, Zaharia a profeţit prin gestul său unic vieţuirea unică a Mariei şi vrednicia la care ea avea să ajungă. Aici, in Sfinta Sfintelor, nici femeilor, nici preoţilor nu le era îngăduit să intre. Doar arhiereul avea voie să intre, în această încăpere, o dată pe an. Acolo i-a dat arhiereul Zaharia Preacuratei Fecioare loc de rugăciune. În schimb, celorlalte fecioare care, de asemeni, erau aduse pentru închinare în Biserica Domnului până la vremea vârstei lor, le era dat loc de rugăciune, după mărturia Sfântului Chiril al Alexandriei şi a lui Grigorie de Nissa, între biserică şi altar.
Şi a rămas Fecioara în Templu doisprezece ani, timp în care s-a îndeletnicit cu lucrul de mână, cu citirea Scripturii şi cu rugăciunea, iar inima ei s-a aprins de iubirea de Dumnezeu cu o ardere nestăvilită, încât era cu totul străină de gândurile pământeşti, obişnuite tinerelor de vârsta ei, care năzuiesc să-şi întmeieze o familie, să aibă un soţ şi copii. Precum Sfinţii Părinţi au făgăduit lui Dumnezeu copilul pe când încă ei nu-l aveau, aşa şi copilul acesta, darul lui Dumnezeu pentru întreaga omenire, s-a făgăduit Lui pe sine-şi încă de timpuriu, iubind pe Dumnezeu mai presus decât pe ea însăşi şi preţuind bucuria vieţuirii în El mai mult decât trecătoarele bucurii ale acestei vieţi pământeşti.
E vrednic de amintit că odată, citind în cartea Proorocului Isaia: “Iată Fecioara în pântece va avea şi va naşte Fiu, şi vor chema numele Lui Emanuel (cu noi este Dumnezeu)…” (Is. 7, 14), s-a rugat cu lacrimi ca Dumnezeu s-o învrednicească să fie măcar cea mai umilă slujnică a acelei Fecioare. Iată smerenia Maicii Domnului care, deşi în mod curent se ruga în Sfânta Sfintelor, unde, în rest, numai arhiereul intra şi numai o dată pe an, iar pentru ea Sfânta Sfintelor – Altarul vechiului Templu – era loc obişnuit de rugăciune, deşi era adeseori hrănită de Arhanghelul Gavriil cu hrană cerească iar locuitorii Cerului erau oaspeţii ei obişnuiţi – ea nu se socotea pe sine vrednică de a fi mai mult decăt slujnica acelei Fecioare. Cu adevărat, pe cine se smereşte pe sine Dumnezeu îl înalţă. Cu atât mai mult pe această Preacurată Fecioară care, fiind crescută în frica de Dumnezeu şi în iubirea Lui, L-a ales din pruncie, lepădând lumea pentru dragostea Lui şi asta, într-o vreme când societatea preţuia mai mult căsătoria decât fecioria.
La finele celor doisprezece ani petrecuţi la Templu, în vârstă fiind ea de cincisprezece ani, a fost logodită cu Dreptul Iosif, o rudenie a sa (după David Proorocul), care avea optzeci şi patru de ani. Şi s-a făcut această logodnă, ca, sub paza şi sub ascunzişul ei, Dumnezeu să lucreze minunea întrupării Cuvântului şi să trimită lumii Mântuitor şi Izbăvitor din robia satanei.
Sărbătoarea Luminii-o zi magică
În popor, Vovidenia, ziua Intrării Maicii Domnului în Biserică, este considerată a fi o zi magică. În această zi se fac previziuni referitoare la oameni şi la vreme. Numele de Vovidenie provine din slavonă şi se traduce „ceea ce se face văzută".
În tradiţia populară, în ziua de Vovidenie se deschid cerurile şi credincioşii înţeleg graiul animalelor.
În popor, sărbătoarea este asociată cu simbolurile luminii : candela, lumânarea, focul şi soarele. Pentru reuşita copiilor din acea familie, candela trebuie să fie aprinsă în căminul fiecărui credincios, iar focul să ardă în cămin toată noaptea.
Se spune că aşa cum va fi vremea în această zi, aşa va fi toată iarna.
Dacă în noaptea de Ovidenie va fi cer senin, anul viitor va fi secetos şi pomii nu vor avea rod bogat ; în schimb, dacă ninge va urma o iarnă cu multă zăpadă şi un an roditor.
Împotriva farmecelor şi a pagubei, de Ovidenie, se ung uşile şi ferestrele cu usturoi.
Sărbătoarea este cinstită prin rugăciune şi ofrande
Sărbătoarea este cinstită de credincioşi prin rugăciune şi ofrande -bucate de post, peşte şi lumânări -duse la biserică şi sfinţite, pentru a dobândi sănătate, bucurii, reuşite şi o bună vedere.
Tradiţia spune că, atunci când credincioşii respectă această sărbătoare, în anul următor vor avea hambarele pline şi belşug în gospodărie.
Copiii pregătesc crenguţele de măr
În ajunul sărbătorii, copiii practică un ritual: aceştia pun crenguţe de măr într-un vas cu apă în care adaugă şi agheasmă.
Vasul se aşază într-un loc călduros, unde să pătrundă lumina. Până la Anul Nou, crenguţele de măr înmuguresc şi înfloresc, iar la pragul dintre ani copiii care le-au îngrijit merg cu ele la rude şi la prieteni, folosindu-le ca sorcovă.
De-a lungul timpului, s-a dovedit că persoanele sorcovite cu crengile de măr înflorite sunt apărate în acel an de boli, de pagubă şi de întâmplări dramatice.
Pomeniri pentru cei care au murit fără lumină
În ziua praznicului, la biserică se fac pomeniri pentru cei care au murit în condiţii suspecte, fără lumânare şi pentru cei înecaţi. În memoria acestora se împart pachete cu peşte, cu fructe şi lumânări sau o candelă.
Mare eşti, Doamne, şi minunate sunt lucrurile Tale, şi niciun cuvânt nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale!
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!
Ceea ce eşti mângâierea lacrimei, bucuria aşteptării şi rod al rugăciunii, care la trei ani ai fost adusă la Templu şi încredinţată lui Dumnezeu pe Care L-ai iubit din toată inima ta şi din toate puterile tale, făgăduindu-te lui de copilă, care te-ai smerit totdeauna pe sine-ţi şi ascultătoare ai fost până la slăvita ta mutare la Fiul şi Dumnezeul tău, nu ne lăsa pe noi, cei ce nădăjduim întru tine! Mântuieşte-ne pe noi cu puterea rugăciunilor tale şi cu puterea ta de Maică dumnezeiască.
Pe cei căzuţi, ridică-i şi, prin pocăinţă, întoarce-i la Domnul. Pe cei rătăciţi, povăţuieşte-i la dreapta credinţă. Celor bolnavi, le fii sprijin şi alinare, şi vindecare sufletelor şi trupurilor lor chinuite de felurite dureri.
Păzeşte pe fiii tăi şi le fii lor far de lumină în veacul acesta întunecat şi tulbure! Că, iată, vrăjmaşul ne-a cerut să ne cearnă şi umblă urlând şi căutând pe cine să înghită; şi s-a făcut iscusit, zorind să doboare şi pei aleşi, de va putea.
Du rugăciunile noastre Fiului tău şi Dumnezeului nostru şi tu însăţi roagă-te pentru noi, că rugăciunea ta toate le poate şi Fiul tău totdeauna Se-nduplecă şi-ţi dăruieşte câte le ceri de la El. Noi suntem răi şi greşitori în fiece clipă, dar tu fă milă cu noi şi povăţuieşte-ne pe calea mântuirii, prin pocăinţă şi prin lucrarea iubirii.
Vezi neputinţele noastre şi nu ne lăsa să perim! De-am şi căzut, ridică-ne grabnic şi ne întoarce la Dumnezeu! Întăreşte-ne-n dreapta credinţă şi în iubirea Domnului şi a aproapelui nostru, ca nu cumva, din împuţinarea dragostei, să ne netrebnicim cu totul şi să ne ducă furtuna acestor vremuri în larg şi vrăjmaşul să ne zdobească prin răutatea din noi. Vindecă dezbinarea din sânul nostru şi ajută-ne să împlinim porunca iubirii lăsată nouă de Fiul tău: “Iubiţi-vă unii pe alţii, precum Eu v-am iubit!”…
