Duminica Tuturor Sfintilor, prima dupa Rusalii

Viața parohiei Iunie 30, 2013

          Duminica Tuturor Sfinţilor  este prezentă în calendarul ortodox după Duminica Pogorârii Sfantului Duh sau a Rusaliilor. Sfinţii Părinţi au rânduit ca în această duminică să fie cinstiţi toţi sfinţii de la începutul lumii şi până în prezent, pentru a arata sensul venirii Sfântului Duh - sfinţirea oamenilor.

          Toţi suntem chemaţi să devenim sfinţi

           Asadar, toti suntem chemaţi să devenim sfinţi. Dar cuvintele Mântuitorului: "Fiţi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru cel din ceruri desăvârşit este" (Matei 5, 48), sunt astăzi luate în batjocură dacă ţinem seama de expresia: "Vrei să faci pe sfântul?", ca şi cum sfinţenia este ceva ce nu trebuie atins niciodată.

          Adeseori, atunci cand se vorbeşte despre sfinţenie, oamenii spun că ea nu poate fi atinsă decât de cei care pleacă din lume. Şi se invocă în acest sens, urmatoarele cuvinte din Scriptură: "Cine iubeşte pe tată sau pe mamă, pe frate sau pe soră mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine". Sunt mulţi care spun că, potrivit acestor cuvinte, ei nu se pot lepada de mamă, tată, rude, ca să-L iubeasca pe Dumnezeu.
Textul spune că cine iubeşte "mai mult", adică cine e în stare să se lepede de Dumnezeu din cauza familiei, acela nu e vrednic de Dumnezeu. Deci, nu trebuie să-i abandonam pe cei dragi sub pretextul că îl iubim pe Dumnezeu, căci o inima care nu se deschide altora, nu poate să se deschidă nici lui Dumnezeu.

           Sfinţenia - un adânc de smerenie

            Sfinţenia este, după cum au spus Sfinţii Părinţi, "un adânc de smerenie". Deci, cel care spune despre sine că este sfânt sau cel care se lasă lăudat că este sfânt, nu este sfânt. Prin smerenie, sfântul trece neobservat, dar se face neîncetat prezent atunci când este nevoie de sprijin. În orice situaţie el ştie când şi ce trebuie să facă.

            Cuvântul sfinţenie şi adjectivul sfânt, precum şi verbul a sfinţi sunt limbajul cel mai specific şi mai popular al Bisericii creştine, în general, şi al Bisericii Ortodoxe, în special. Într-un sens general, totul este sfânt în Sfânta Biserica sau totul trebuie sfinţit: spirit şi materie, oameni şi activităţi, timp şi vesnicie, casă şi cosmos.

            Cu toate acestea, cand întrebam ce este sfinţenia în sine, este greu de găsit o definiţie simpla. Sfinţenia este lăudată, cântată, dorită, uneori percepută existenţial, prin trăire, dar definirea ei conceptuală ramane totuşi o dificultate, pentru ca ea poate fi descrisă în manifestarile ei, în rodirile ei, dar nu poate fi definită în esenţa ei. Sfinţenia se manifestă în lumea aceasta, în creaţia lui Dumnezeu, dar nu este din lumea aceasta; sfinţenia este însuşi Dumnezeu prezent în lume, dar nu din lume. De aceea tot ce apare sfânt sau sfinţenie în lumea aceasta îşi are izvorul unic în Dumnezeu, singur sfânt în Sine şi prin Sine.

            Acest adevar îl exprimă Liturghia euharistică ortodoxă în momentul pregătirii pentru a primi Sfânta Împărtăşanie, prin dialogul dintre preot şi credincioşi:

           – "Sfintele Sfintilor" (adică Darurile sfinte se dau sfinţilor)!

           – "Unul Sfânt, Unul Domn Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu-Tatăl ."

           Cu alte cuvinte, numai în Hristos s-a aratat plinătatea sfinţeniei absolute a lui Dumnezeu comunicată oamenilor: "deoarece în El locuieşte trupeşte toată plinatatea dumnezeirii " (Coloseni 2, 9).

            Biserica are şi sfinţi necunoscuţi nouă

             Tertulian, un mare scriitor din epocă, a spus: "Sângele, martirilor a fost sămanţa creştinilor". De ce? Pentru că exemplul lor de marturisire i-a facut şi pe păgâni, uneori chiar pe cei care rosteau sentinţele, să treacă la creştinism şi să devină la randul lor martiri, sfinţi mărturisitori, văzând credinţa şi neinfricarea celor pe care îi judecau. Şi poporul nostru a dat mulţi martiri pentru credinţă, unii canonizaţi, alţii necanonizaţi înca, dar de popor canonizaţi de mult. E de ajuns să-l pomenim pe Constantin Brâncoveanu care a fost omorat de turci, după ce i-au fost omoraţi cei patru fii, la Constantinopol în anul 1714, la 15 august. Dacă ar fi acceptat să se lepede de credinţa lor creştină şi ar fi trecut la mahomedanism, ar fi scapat cu viaţă. Dar n-au facut-o, ci au dat mărturie publică despre Iisus Hristos. Nu mult după moarte, Calinic de Heracleea, viitor patriarh de Constantinopol, i-a alcătuit lui Constantin Brancoveanu un canon, intitulat "Imn de biruinţă", ceea ce echivalează cu o canonizare!

            Referitor la cine poate fi candidat la a fi numit sfânt în Biserică, vedem din icoanele din bisericile noastre că sfinţii noştri vin din diferite stări de viaţă. Avem sfinţi care au fost medici, soldaţi, episcopi, călugări, preoţi, călugăriţe, regi, regine, cupluri căsătorite, familii întregi care au fost ucise pentru credinţa lor.

            Biserica ne descoperă prin Duminica Tuturor Sfinţilor, că sunt şi alţi sfinţi pe lângă cei cunoscuţi nouă prin canonizările oficiale. Dacă Dumnezeu nu ne va descoperi în aceasta lume slava acestor sfinţi, o va face la sfârşitul chipului acestei lumi, când se spune că ei se vor arăta la naşterea din nou a lumii. Dar suntem tainic în comuniune cu ei, prin sfinţii cunoscuţi. Căci dacă îi pomenim pe unii într-o zi, iar pe ceilalţi în alte zile, nu înseamnă că ei sunt lipsiţi de comuniune între ei, pentru că cei ce au ajuns să se unească cu Dumnezeu, se unesc şi cu toţi cei prezenţi tainic în El.